Adrian Năstase și cele 40 de secunde dintr-o telefoniadă matinală, de mai

Nu e clar deocamdată cu cine a semănat mai mult fostul premier PSD Adrian Năstase, în cele câteva secunde când DNA i-a servit, în sala de judecată, upercutul de knock-out al listingului telefonic dintre el și fostul șef al ISC, Balaban-Grăjdan. Cert e că s-a clătinat.

Poate va cădea ca Mircea Geoană, în campania electorală din 2009, când Traian Băsescu l-a întrebat ștrengărește ce a căutat cu o seară înainte la vila fostului mogul Sorin Ovidiu Vîntu, moment în care bătălia sa pentru președinție a fost pierdută.

Sau poate își va reveni ca Traian Băsescu, în aceeași campanie electorală, după momentul în care a fost confruntat cu filmulețul în care apărea că lovește un copil, și îl vom auzi spunând, cu tonul său inconfundabil, „Să-ți fie rușine, DNA!”.

Procuroarea DNA spune că Năstase l-a sunat pe Grăjdan în acea dimineață de mai. Năstase, tocmai invers. Că apelul telefonic de aproximativ 40 de secunde i l-ar fi dat Balaban-Grăjdan lui, în ziua în care fostul șef al ISC avea să retragă instituția ca parte civilă din procesul „Trofeul Calității”, în care Năstase contestă o condamnare de 2 ani de închisoare.

Încolțit pe holuri de jurnaliști, Năstase a dat din umeri: a fost un apel pierdut, nu i-a răspuns la acea oră și nici nu l-a sunat înapoi, pentru că nu cunoștea numărul. Totuși, există sms-uri anterioare între cei doi, în listingul de la DNA, care cam aruncă la gunoi această scuză.

Ca multe alte probe aduse de DNA în acest proces, linia fierbinte Năstase-Grăjdan are deocamdată un singur efect: să ia ochii. Nu arată publicului și judecătorilor decât că Năstase face ce știe mai bine: își folosește relațiile de partid, fără scrupule, pentru a ieși pe plus, la fel ca aproape orice politician din România ultimilor 20 de ani.

Din păcate, nu acesta este obiectul dosarului „Trofeul Calității”. Unii mai răi ar putea spune că procurorii DNA au greșit procesul când au depus această probă, încă neadmisă, la dosarul lui Năstase. Ea îl incriminează mai degrabă pe Grăjdan, care are un dosar penal recent, pentru abuz în serviciu.

Oricât de mulți își doresc condamnarea lui Adrian Năstase la închisoare, pentru o perioadă oricât de simbolică ar fi, ca reparație măcar morală față de societatea pe care a păgubit-o prin modul său corupt și discreționar de guvernare, între 2000 și 2004, acest lucru nu se poate face doar pe baza unor mărgele sclipitoare descoperite de DNA.

Mulți au văzut și au simțit pe propria piele ghearele sistemului corupt care s-a perpetuat și a înflorit pe vremea lui Adrian Năstase. Nu putem decât să închegăm o șuetă pe această temă. Procurorii au avut însă sarcina să și dovedească juridic acest sistem murdar patronat de Năstase. Chiar și prin metoda Al Capone, care merge pe principiul că buturuga mică răstoarnă carul mare.

Gluma de deunăzi, de la proces, a lui Adrian Năstase, cum că procurorii nu au putut să-i vină de hac cu termopanele din Zambaccian, nici cu chinezăriile aduse din Asia, nici cu miraculoasa moștenire a mătușii Tamara, iar acum le-au mai rămas doar „căciulițele și afișele electorale din 2004, ca măsură a corupției din România”, doare. Dar are un sâmbure de adevăr. Din păcate, ne apropiem de momentul în care vom constata dacă acest sâmbure este, precum la avocado, aproape la fel de mare cât fructul.

Ca să nu uităm de unde plecăm în dosarul Trofeul Calității, Adrian Năstase este acuzat și condamnat pentru că și-a folosit influența de șef de partid politic pentru a obține pentru sine sau pentru altcineva foloase bănești sau materiale. Nu e acuzat că a luat bani, nu e acuzat că a dat bani. Nu e acuzat că a șantajat, că a agresat sau că și-a pus oamenii să facă asta în locul lui. E acuzat, oarecum impersonal, că influența sa a dus la o schemă coruptă de a strânge bani pentru propria campanie electorală la prezidențiale, de care el s-a folosit.

E ca și cum ai spune, simplificând lucrurile la absurd, că un răufăcător trecea pe stradă, iar un altul, de pe celălalt trotuar, s-a simțit dator să spargă un magazin și să-i înmâneze prada, pentru a da bine în fața bossului. Nu avem documente semnate de Năstase, înregistrări cu Năstase dând dispoziții sau măcar bătând apropouri, dibăcie pentru care, de altfel, fostul premier a ajuns celebru în folclor, un veritabil maestru al metodei „cu mâinile curate”.

DNA a avut la dispoziție 970 de martori și a scris 37.000 de file de dosar penal, pentru a dovedi că lucrurile nu stau așa și că Năstase Adrian trebuie condamnat la închisoare pentru corupție. Dacă în tot acest ocean, procurorii consideră că picătura unui listing telefonic – fără legătură cu obiectul procesului – poate înclina balanța justiției în favoarea lor, înseamnă că zâmbetul superior și sigur pe sine al lui Adrian Năstase, din sala de judecată, are un motiv destul de întemeiat să arboreze pe chipul fostului premier.